În foc

Fiecare clasă va desemna câte 4 reprezentanţi
Se trag la sorţi echipele. Se trag la sorţi locurile în cadrul jocului.

• Este un joc la care participă două echipe formate din 4 membri, adică sunt necesare 8 persoane.
• Se trasează un careu de 5×5 m care va fi ocupat astfel:
• O echipă se asează în interior, cealalată în colţurile careului, după cum au tras la sorţi.
• Cei din colţuri îşi pasează mingea, de la unul la altul şi încearcă să-i lovească pe cei din interior cu mingea.
• Cei din “foc” (adică din interior) se pot plimba şi pot alerga în interiorul careului trasat, ca să se ferească să fie atinşi. Dacă unul dintre cei aflaţi în interior este lovit părăseşte jocul, dacă prinde mingea, atunci echipa lui trece la marcare, pe marginea careului, iar echipa care a pierdut mingea intra în interior, adică în foc.

Pierde echipa ai cărei membri ies din joc primii.

Joc săsesc cu cercuri

Fiecare clasă desemnează 3 reprezentanţi
Jocul constă în aruncarea unor cercuri pe un băţ înalt de circa 100 cm.

• În funcţie de vârstă se stabileşte o distanţă între jucător şi jalon, aceasta poate fi de 3-6 metri şi se încearcă aruncarea cercurilor în băţ.
• Fiecare concurent primeşte trei cercuri cu care îşi poate încerca norocul şi participă la 3 runde. Câştigă cel care a reuşit să introducă cele mai multe cercuri.

Jocul se va juca pe rând de fiecare reprezentant.

De-a borcănelu

Jocul va avea un număr impar de copii şi se va juca după următorul regulament: copiii se aşează în cerc, cei mari au în faţă un copil mai mic sau un copil aşezat ciuciulete. Acest copil de jos este “borcănelu”.

• Un singur copil este fără pereche, el merge în jurul cercului şi îşi caută un copil pe care să-l provoace la concurs. Când îl alege, se opreşte în faţa lui şi îl întreabă: Acesta-i borcănelul tău? Cum îl dai?
• Celălalt răspunde: Acesta-i, dar nu-l dau! Hai să ne întrecem! – şi o rupe la fugă în jurul cercului.
• Copilul fără pereche fuge şi el în jurul cercului, dar în direcţia opusă. Primul care ajunge la “borcănel” ocupă locul lăsat gol, iar cel rămas fără pereche părăseşte jocul.
• Cel care are un borcănel îl ia din cerc, îl duce la o anumită distanţă şi îl lasă acolo ca pe un punct acumulat. Apoi concurentul se întoarce la cercul cu ceilalţi copii şi caută în cerc, un alt băiat sau o fată, “proprietari” de borcanel cu care să se întreacă pentru a câştiga un alt borcănel. Dacă ajunge primul din nou, mai primeşte un borcănel pe care îl duce pe margine. Dacă nu ajunge primul părăseşte jocul, iar cel care a câştigat cursa îşi duce şi el un “borcănel” pe margine şi se întoarce şi ocoleşte cercul pentru a provoca la întrecere un alt copil din cerc. Câştigă copilul care a acumulat cel mai mare număr de borcănele.
• Dacă se ajunge la paritate, cei aflaţi în această situaţie, se aliniază la start şi se întrec într-o cursă de viteză pe 25 sau 50 de metri, cel care ajunge primul la sosire fiind declarat câştigător.

Clasamentul jocului se va face în funcţie de câte borcănele a adunat fiecare şcoală.

Jocul “nuiaua”

Jocul constă în plimbarea unui baston în palmă şi încercarea de a-l arunca la o distanţă cât mai mare. Fiecare copil aruncă de trei ori. Câştigă cel care a aruncat cel mai departe.

 De-a bătutele sau “Ţicul”

• Se aleg patru jucători într-o echipă, dotaţi cu bastoane, apoi într-un careu de 25-30 de mp se sapă în fiecare colţ o gropiţă adâncă de 5-10 cm, un pic mai mare decât diametru mingii; acolo membri unei echipe stau cu jumătate din călcâi pe groapă apărând “poarta” cu piciorul şi cu băţul.
• Ceilalţi patru din cealaltă echipă se aşeză în interior pe mijlocul careului şi plimbă mingea, aruncând-o de la unul la altul. Într-un anumit moment încearcă să introducă mingea în groapă. Dacă mingea ricoşează fiindcă se izbeşte de un picior sau este lovită de băţul celui care apără poarta, atunci echipa care deţine mingea trebuie să fugă să o recupereze, iar o pereche care păzeşte porţile este obligată să lase una din porţi libere şi unul dintre membri se deplasează spre cel din care ricoşase mingea “şi ajungând lângă el ridică bastoanele şi le bat unul de altul de trei ori,” apoi ambii trebuie să se grăbească să introducă bastoanele în poartă cât de iute, pentru a nu le permite celor care au recuperat mingea să înscrie. Este deajuns ca o singură pereche să fie “scoasă din groapă” pentru ca întreaga echipa să piardă meciul.
• Dacă cei care bat mingea nu reuşesc dintr-un număr de 5 încercări să scoată perechile din gropi, atunci au pierdut meciul.
• Dacă reuşesc atunci intră echipa de afară în joc şi apără gropile. Stabilirea echipei celor care apără şi a celor care bat mingile se face prin tragere la sorţi.

Halea- malea

Joc atestat în curţile boiereşti din Muntenia în secolul al XVIII-lea, jocul este vechi şi merită să fie readus în atenţia publicului măcar pentru formula de început pe care şefii jucătorilor celor doua echipe o rostesc înainte de a începe jocul, formulă în care apare numele celei mai însemnate dinastii româneşti. În această variantă jocul constă în organizarea unei „porţi” şi a unui „şirag” de către copii, care proceadează după cum urmează: doi copii mai înalţi, se prind de mâini unul pe altul şi ridicându-le cât mai sus formează o „poartă”. Ceilalţi, ţinându-se câte doi de mână, formează un şir, condus de „căpitanul de şirag”. Şiragul ocoleşte poarta până când ajunge în faţa acesteia. Acolo are loc o discuţie între căpitanul de şirag şi „căpitanul porţii”:

Halea-malea,
Încotro ţi-e calea?
– Deschideţi porţile lui Basarab
– Ce dai vamă?
– Un căţel
Ş’un purcel
Şi pe….
De-un picior!

• În versiunea ardeleană a jocului copiii se asează în cerc şi unul începe să rostească o formulă, aratând cu degetul către un participant la fiecare litera pe care o pronunţă.
• Cel în dreptul căruia rosteşte ultima literă este „prins” şi trebuie să alerge după ceilalţi copii. Pe care, când îi atinge strigă : Halea! iar cel lovit strigă “Malea!” ca semn că a preluat ponosul.

Această versiune a jocului este similar cu jocul „de-a prinselea” din zilele noastre.

Jocul „la Stobor”

Este un joc de agilitate şi formare abilităţi în privinţa aruncării la un punct fix a unor obiecte. Punctul fix este de obicei un zid sau un gard mare de lemn, numit in Schei „stobor”.

Obiectele care sunt utilizate pot fi un beţigaş, un jeton, o căciula, o nucă, pitulă sau monede. Regulile jocului sunt următoarele:

• Participanţii aleg tipul obiectului care va fi aruncat; toţi trebuie să arunce acelaşi tip de obiect (beţigaşe, jetoane, monede);

• Participanţii trag la sorţi ordinea în care se aşează la linie în faţa zidului pentru a arunca obiectul.

• Fiecare participant are voie la o aruncare şi la o manevrare a obiectului pentru a-l aduce cât mai aproape de gard;

• Jucătorii se asează în linie la circa 3-4 m distanţă de gard şi aruncă fiecare un beţigaş spre gard, apoi pe rând fiecare se apropie de beţigaşul său şi-l împinge folosindu-se de mâini (palme, degete), câştigă cel care a expediat beţigaşul cât mai aproape de stobor.

• Dacă se constată că doi sau trei jucatori au trimis beţigaşul cel mai aproape de zid şi sunt la egalitate, atunci se face un alt meci de baraj, în care se aliniează în faţa zidului numai cei trei aflaţi la egalitate, care reiau aruncările beţigaşului până când unul dintre ei reuşeşte să-l aducă cât mai aproape de zid. Pentru baraj nu există limită de o aruncare şi o singură manevrare. Jucatorii aflaţi la baraj stabilesc în prealabil câte manevre pot face pentru a aduce obiectele cat mai aproape de zid (3-5 etc).

Împuşcatul cocoşului

La acest joc, devenit un eveniment tradiţional al Apaţei, participă copii cu vârste cuprinse între 7-12 ani, care îşi aleg vătaf, se îmbracă în haine tradiţionale şi înarmaţi cu nişte arbalete, confecţionate artizanal în sat, copiii organizaţi într-o companie, colindă satul însoţiţi de un mare alai în frunte cu primarul. Pe drum nişte voinici pocnesc din bice, iar fanfara cântă marşuri vesele.

• Pe platoul de tragere sunt aşezate nişte ţinte cu un cocoş pictat, pe care băieţii trebuie să le nimerească de la o distanţă de minimum 30 de paşi.
• Jocul se va juca cu arc pentru tir cu săgeţi cu ventuze.
• Câştigă jucătorul care are cele mai multe săgeţi în ţintă. Dacă se întâmplă să fie egalitate se mută ţinta la 50 de paşi distanţă.
• Un joc pentru toate vârstele

Baba oarba

Jocul se joacă cu ajutorul unei eşarfe cu care unul dintre copii îi leagă ochii celui care a fost ales ca să fie “baba “. Eşarfa se înnoadă la ceafă destul de strâns, ca să-l împiedice pe copil să vadă ceva.

• Spaţiul de joc este delimitat la început, pentru că participanţii nu au voie să iasă în afara acestuia. Chiar şi copilul care este “baba” trebuie să încerce să rămână în acest spaţiu, altfel el devine “Baba oarba”. Jucătorii se răspândesc în spaţiul de joc, dar unul o duce pe babă chiar în marginea spaţiului de joc, o învârte şi-i spune formula următoare:
• Baba oarba, unde-ai mas’?
• Baba oarba ce ti-as ars?
• Baba începe a-i căuta pe ceilalţi copii, încercând să pipăie cu mâna pe cei care se află în preajma sa. Baba poate striga: “Unde eşti Chiriţa?” iar jucatorii pot răspunde: “În oala cu jantiţa”
• În momentul când baba reuşeşte să atingă pe vreunul din jucători şi-i ghiceşte numele, copilul atins devine Baba oarba şi jocul se reia.

De-a găurelele

Se fac gropile în şir (linie dreaptă) după câţi inşi sunt, apoi numărul gropilor se trage la sorţi, astfel că fiecare participant îşi alege un bilet care are un număr de la o groapă şi ţine minte numărul acesteia.

• Se aşează toţi în ordinea numerelor la o linie de start, fiecare cu un băţ în mână şi cu bila aşezată pe jos în dreptul liniei de star. Când se dă semnalul de pornire, fiecare concurent încearcă să conducă bila spre groapa aleasă folosindu-se de picioare şi de băţ. Când primul dintre jucători reuşeşte să introducă o minge în groapă, toţi fug care încotro, pentru că el lasă, bastonul sprijinit în groapă şi o pietricică în locul mingii şi luând mingea încercă să-i lovească pe jucătorii aflaţi în proximitate. Concurentul atins de minge este “tăiat”, nu mai are voie să introducă mingea în groapă şi asteptă pe margine ca să dea “loviturile” de la final; Dacă cel care bagă mingea în groapa îl ratează pe concurentul pe care doreşte să-l atingă cu mingea, atunci toti concurentii se aliniată la star şi reîncepe plimbarea tuturor jucatorilor cu mingea peste găuri, până când unul dintre ei reuşeşte să o introducă în groapă şi are dreptul să ia mingea şi să-i atingă pe colegi cu ea. La început se decide ca jocul ţină până când unul dintre ei reuşeşte să adune în groapa 2, 3,4 sau 6 pietricele.
• Când un jucător reuşeşte să adune atâtea pietricele în groapă câte s-a propus iniţial, urmează partea a doua a jocului în care pentru a fi declarat învingător cu “coroniţă” trebuie să se apere de “loviturile finale” ale colegilor de joc.
• El se aşează în faţa unui zid (porţi etc) şi fiecare jucător încearcă să-l atingă cu mingea de la distanţă, dacă reuşeşte să evite mingile şi să păstreze mai multe vieţi cu o majoritate simplă este declarat învingător cu “coroniţa”, dacă este atins nu se dă locul întâi, dar se numără pietrele depuse de fiecare în groapa sa. Ele constituie punctajul cu care fiecare copil începe jocul următor, de obicei se joacă 3 runde şi câştigă cel care acumuleaza cele mai multe pietricele şi premii.

Jocul „Popice”

Jocul „Popice” se juca în trecut la Feldioara, fiind amenajate piste speciale in unele locuri – unul fiind in apropierea Monumentului studenților sasi. 

Sunt necesare 9 popice, o bila și un cadru din lemn care ajuta la dispunerea popicelor pe pista. Regulamentul presupune ca fiecare jucător sa joace cate trei  runde a câte trei aruncări, popicele doborâte transformandu-se in puncte. Toate punctele se contabilizează, câștigând cel care a doborât cele mai multe popice.